EXCLUSIV. PLANUL PDL pentru înlocuirea lui Crin Antonescu de la șefia Senatului

EXCLUSIV. PLANUL PDL pentru înlocuirea lui Crin Antonescu de la șefia Senatului
Publicat: 19/09/2012, 19:26
Actualizat: 07/07/2016, 15:09

PDL vrea să-l lase pe Crin Antonescu fără scaunul de președinte al Senatului. Grupul parlamentar al senatorilor democrat-liberali a depus, vineri, la Curtea Constituțională, o sesizare privind hotărârea prin care Vasile Blaga a fost înlocuit, a declarat, pentru gândul, liderul senatorilor PDL, Cristian Rădulescu.

Democrat-liberalii au contestat hotărârea, de la începutul lui iulie, de înlocuire a lui Blaga, la CCR, însă la acel moment a fost respinsă ca fiind inadmisibilă, în condițiile în care guvernul luase prin ordonanță de urgență competența de control a magistraților constituționali în privința hotărârilor parlamentului.

„La acel moment Curtea nu avea competență, nu era îndreptățită să se pronunțe pe hotărârile parlamentului. Acum este o nouă reglementare”, a explicat Rădulescu.

Dacă în cazul lui Vasile Blaga, pedeliștii cer din nou ajutorul CCR, în ceea ce o privește pe Roberta Anastase lucrurile nu stau la fel.

Liderul deputaților PDL, Mircea Toader, a declarat, pentru gândul, că nu s-a făcut o nouă sesizare la Curtea Constituțională. „Nu este vorba numai de îndreptarea unui abuz, ci și de contextul politic de acum. Vom discuta în Biroul Permanent Național”, a spus Toader.

În 9 iulie, Curtea Constituțională a respins ca inadmisibile sesizările privind înlocuirea din funcție a președinților Senatului și Camerei Deputaților, Vasile Blaga și Roberta Anastase, pe motiv că, potrivit reglementării unei ordonanțe a guvernului Ponta, Curtea nu are competență de control a hotărârilor Parlamentului.

Tot pe 9 iulie, Curtea Constituțională a admis sesizarea de neconstituționalitate formulată de 67 de deputați aparținând grupului parlamentar al PDL și a constatat că soluția legislativă care exclude de la controlul de constituționalitate hotărârile Parlamentului care afectează valori și principii constituționale este neconstituțională.

Astăzi, CCR a decis ca toate hotărârile Parlamentului să fie supuse controlului magistraților constituționali.

Potrivit unor decizii anterioare modificării legii Curții Constituționale, președintele Senatului sau Camerei Deputaților nu poate fi înlocuit din funcție decât la cererea grupului din care face parte.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
BBC: „Nu a fost un eșec. A fost trădare!” Un comandant ucrainean povestește cum rușii...
Nu este un banc! Acești doi soți au găsit lampa lui Aladdin! Care au fost...
FOTO. Mădălina Ghenea, apariție absolut incendiară! Pictorial hot după ce s-a despărțit de milionar
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un mercenar rus, fost membru Wagner, spune că ucide prizonieri ucraineni din compasiune: „E și...
Tragedie în mijlocul petrecerii! Au sărbătorit eliberarea inculpaților în cazul de la Padina, iar un...
Dieta-MINUNE a Ancăi Serea! Ce mănâncă zilnic „mama eroină”, pentru a arăta impecabil după ce...
Şoferii drogați sau băuți nu mai pot scăpa de închisoare de la 1 la 5...
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
„Am găsit-o la 100 de metri de mașină”. Șoferul începător care a provocat teribilul accident...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Cât costă noul Hyundai i20 în România. Bate Dacia la preț?
Chişinăul sfidează Moscova printr-un acord de securitate cu UE. R. Moldova va fi inclusă în...
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Intră BANII în conturi de luni, 20 mai. Decizie pentru sute de mii de români
Noua metodă de fraudă prin telefon. Deținătorii de carduri bancare, vizați
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are...
"Este oribil acolo, să nu mergeți niciodată". Cea mai ieftină stațiune din Spania, capcană pentru...
Robi și Julia, un nou schimb acid de replici în Casa Iubirii! Concurenta este revoltată...
”Vai de capul meu, a făcut de râs concursul” Saveta Bogdan, critică dur câștigătorul Eurovision...
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai...
Mit sau adevăr: durerile de cap cauzate de presiune înainte de o furtună sunt reale?
×